Ce fel de infracțiuni există în munca sexuală?
Mulți lucrători/multe lucrătoare sexuale nu sunt siguri/sigure despre ce este permis și ce este interzis. Nu ești singur(ă). Vom da câteva exemple.
Te rugăm să ne contactezi dacă nu ești sigur/ă sau dacă situația ta nu se regăsește printre exemplele de pe site-ul nostru. Nu putem menționa fiecare situație. Te informăm cu plăcere despre drepturile tale.
Care sunt exemplele de infracțiuni?
- Nimeni nu poate să-ți ceară să lucrezi fără pauză şi fără zile libere.
- Nimeni nu poate să-ți ceară să lucrezi fără prezervativ. Acest lucru este valabil și pentru sexul oral/francez.
- Nimeni nu poate să-ți ceară să servești orice client. Niciun șef, prieten, sau partener.
- Nimeni nu poate să-ți ceară să-i dai toți banii tăi. Acest lucru se aplică prietenilor, colegilor, sau proprietarilor de bar. Dacă cineva promite să păstreze banii pentru tine, este adesea o minciună.
- Nimeni nu are voie să-ți interzică contactul cu copiii tăi pentru că nu câștigi bani sau câștigi prea puțin.
- Nimeni nu are voie să te supravegheze la muncă cu o cameră. Camerele sunt interzise în spațiul de lucru.
- Dacă un client scoate prezervativul împotriva voinței tale sau fără să-ți spună, acest lucru este considerat, din punct de vedere legal, un act de viol.
Violul, exploatarea, violența fizică sau psihologică, constrângerea, șantajul și furtul sunt infracțiuni penale. Nimeni nu te poate forța să faci ceva.
Mai multe informații găsești în capitolul «Infracțiuni precum violența, agresiunea, abuzul, exploatarea, traficul de persoane și violul»